21st May 2015

Incepand cu data de 1 Ianuarie 2016, salariul minim pe economie va fi de 1.200 de lei, faţă de 975 de lei în prezent şi 1.050 de lei de la 1 iulie.
La polul opus se vor afla salariul preşedintelui, egal cu cel al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), cel al premierului, al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cu cel al preşedintelui Senatului.

La sfârşitul lunii ianuarie, guvernul a decis înfiinţarea unui grup de lucru care să revizuiască Legea salarizării unitare, astfel încât noile prevederi să fie aplicate începând cu anul viitor.

Guvernul propune ca în noua lege a salarizării să fie cinci clase de salarizare, care să includă persoanele necalificate, cu un salariu minim brut de 1.200 lei, persoanele cu studii medii sau care au absolvit şcoli profesionale, fără bacalaureat, persoanele cu studii medii cu bacalaureat, persoanele cu studii superioare de scurtă durată (precum asistent medical, arhivar, grefier) şi persoanele cu studii superioare de lungă durată (precum medicul, profesorul, dar şi preşedintele ţării, parlamentarul şi ministrul), pentru această ultimă categorie fiind propus salariul maxim de 22.000 de lei brut.

O alta schimbare ce se doreste este aceea numărul claselor de salarizare din sistemul bugetar care va fi redus astfel de la 111 la doar cinci. Acest proiect de lege a salarizării urmeaza să fie finalizat până la sfârşitul anului.

Share Button

Leave a Reply

*

4 + three =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.